Selectați limba: Romana Magyar English Bulgara
Orar: 08.00 - 16.00 
Produse

 

BENZI TRANSPORTOARE

Maşinile de transport continuu cu organe de tracţiune folosesc pentru deplasarea sarcinilor elemente flexibile de tracţiune (cabluri, lanţuri sau benzi). Transportoarele cu bandă se utilizează atât pentru transportul sarcinilor vărsate cât şi a sarcinilor în bucăţi, pe direcţie orizontală sau înclinată faţă de orizontală cu un unghi de 5~27°.

Aceste transportoare cu bandă se folosesc la transportul sarcinilor atât pe distanţe mici, cât şi pe distanţe mari. ţinând seama de rezistenţa benzilor, precum şi de considerente economice, lungimea maximă a transportoarelor cu bandă se limitează la 250 ~ 300 m. în cazul în care este necesar ca sarcina să fie transportată pe lungimi mai mari, se utilizează o instalaţie compusă din mai multe transportoare cu bandă care se montează în serie şi se alimentează unul pe celălalt.

Se recomandă ca unghiul de înclinare al benzii transportoarelor să fie cu 10° ~ 15° mai mic decât unghiul de frecare al materialului pe bandă, pentru a evita alunecarea materialului. Unghiurile maxime de înclinaţie ale benzii transportoarelor se stabileşte în funcţie de natura materialului transportat (spre exemplu: pentru sarcină individuală 5~10°, cărbune şi minereu în bucăţi mari 18°, ciment 20°, nisip uscat 24°, nisip umed 27° etc.). La înclinări mari se montează racleţi.

Benzile maşinilor de transport continuu îndeplinesc în acelaşi timp atât funcţia de organe de tracţiune cât şi pe aceea de organe de lucru.

Viteza benzii se alege în funcţie de natura materialului transportat şi de lăţimea benzii (de exemplu: pentru piatră 1...3 m/s, cărbune 1...2 m/s, sarcini individuale 0,75...1,5 m/s, benzi de sortare 0,1...0,3 m/s, benzi pentru industria de construcţii 0,005...0,014 m/s).

O bandă (curea) se numeşte transportoare dacă are rolul de a transporta un produs dintr-un punct A în alt punct B. Dacă pe parcursul transportului, asupra piesei se execută diferite operaţiuni, banda se numeşte "bandă de procesare".


Aceste benzi pot fi cu capetele deschise sau îmbinate (dintr-o bucată sau "fără sfârşit"). In funcţie de condiţiile de lucru în care se realizează transportul produselor se disting:

  • condiţii grele de transport; apar în industria minieră, porturi etc. Ca material se foloseşte cu preponderenţă cauciucul;
  • condiţii de dificultate medie; spre exemplu în agricultură, aeroporturi, oficii poştale etc. Se folosesc atât materiale pe bază de cauciuc cât şi sintetice;
  • condiţii uşoare de transport, cum ar fi cele din industria alimentară sau farmaceutică. Se folosesc în general materiale sintetice.

Benzile transportoare trebuie să răspundă mai multor cerinţe, cum ar fi:

  • trebuie să fie flexibile în direcţia rulării;
  • trebuie să aibă stabilitate laterală;
  • trebuie să fie rezistente la uzură şi să aibă un coeficient de frecare redus cu roţile motoare;
  • stratul de acoperire a acestora trebuie să permită o bună aderenţă a pieselor transportate;
  • trebuie să aibă proprietăţi antistatice;
  • zgomotul produs trebuie să fie minim.

Toate aceste condiţii nu pot fi obţinute cu un singur tip de bandă. Astfel, se pot face diferite combinaţii privind materialele, tipul fibrelor, tipul ţesăturilor, obţinându-se diferite structuri.

Aceste structuri se referă la diferite materiale ţesute în diferite texturi. ţeserea este acel proces prin care cel puţin două fibre se încrucişează sub un unghi corect.

Materialul folosit pentru benzi se alege în funcţie de condiţiile de lucru ale maşinii. Materiile prime folosite pentru ţeserea benzii pot fi atât naturale cât şi sintetice. Bumbacul şi inul se numără printre materialele naturale, iar poliesterul este unul dintre principalele materialele sintetice din care sunt confecţionate benzile transportoare. Benzile din cânepă sau bumbac se folosesc la transportul materialelor granuloase uscate şi nelipicioase, fără colţuri ascuţite, la temperaturi sub 100°C, dar prezintă dezavantajul că sunt higroscopice (fapt pentru care trebuie îmbinate cu acid tanic sau cu ceară când lucrează în locuri umede) şi, de asemenea, ele se uzează repede.

Realizarea ţesăturilor se poate face în două moduri:

  1. mecanic, prin împletirea firelor unul peste celălalt (procedeu numit răsucire);
  2. chimic, prin presarea unor lichide coagulante prin mici deschideri, ţesătura obţinându-se în urma întăririi acestora. Dacă există simultan mai multe orificii, se obţin ţesături multifilament. în urma tăierii ţesăturii monofilament în benzi subţiri, firele obţinute pot fi supuse procedeului de răsucire, obţinându-se fibra, ţesătura.

Răsucirea se poate face atât în sens orar (S) cât şi antiorar (Z). în majoritatea cazurilor, la realizarea benzii transportoare se utilizează alternativ fibre S respectiv Z pentru îmbunătăţirea proprietăţilor curelei (scade tendinţa acesteia de a se deplasa în lateral).

Pe majoritatea ţesăturilor fabricate pentru benzi transportoare se notează tipul materialului (de exemplu E pentru poliester, C pentru bumbac), structura (M pentru monofilament, F pentru multifilament), precum şi alte caracteristici (cum ar fi EX pentru zgomot redus, EM stabilă în direcţie laterală). Sunt posibile diverse combinaţii.

O bandă transportoare poate avea unul sau mai multe straturi care îi conferă rezistenţă şi stabilitate. Cam 80% din benzile deschise au două straturi (de cele mai multe ori din aceeaşi ţesătură), pe când cele ţesute fără sfârşit sunt (cu puţine excepţii) confecţionate dintr-un singur strat.

întrucât condiţiile de funcţionare ale benzii nu sunt cele ideale, aceasta trebuie să poată face faţă influenţei diverşilor factori adverşi de natură mecanică, chimică sau de mediu. Pentru aceasta, ţesătura trebuie căptuşită sau impregnată atât deasupra cât şi dedesubtul ei în vederea obţinerii unor proprietăţi speciale sau pentru protecţia acesteia, pentru conectarea ţesăturilor (ca strat intermediar), pentru întărire precum şi pentru a face posibilă montarea diferitelor accesorii.

In funcţie de comportarea la solicitări termice, învelişul folosit pentru benzi transportoare poate fi împărţit în două categorii:

  1. materiale termoplastice; dintre caracteristicile acestora se amintesc: prezintă curgere prin încălzire, se durifică în urma răcirii, îşi pot schimba forma, poate fi ştanţat pe suprafaţă un profil de diferite forme şi mărimi, se pot monta accesorii, se dizolvă în solvenţi. Dintre aceste materiale se amintesc: policlorura de vinil (PVC), poliuretan (TPU), polietilena (PE), poliester (TPE). La aceste materiale, pentru stabilirea proprietăţilor suprafeţei benzii se adaugă agenţi de plastifiere care în timp se evaporă, materialul devenind mai dur şi casant. Dacă se adaugă o cantitate mai mare de plastifiant, materialul devine mai moale, flexibil, cu un coeficient de frecare mare, dar mai puţin rezistent la uzură;
  2. materiale stabile termic; acestea nu prezintă curgere la creşterea temperaturii, au o formă constantă, îmbinarea capetelor se face cu adezivi (clei), devin suspensii în solvent. Dintre aceste materiale se amintesc: poliuretan (PUR), cauciuc siliconic (Si), nitrilic (NI).

Dintre mărcile materialelor termoplastice amintite, cel mai des utilizate pentru acoperirea benzilor transportoare sunt:

  • Flexam PVC; folosit pentru produse ambalate, în agricultură etc. Are rezistenţă limitată la uleiuri şi grăsimi, dar are proprietăţi ignifuge;
  • Nonex PVC; este cel mai des utilizat în domeniul produselor alimentare. Este rezistente la uleiuri şi grăsimi, unele tipuri fiind rezistente şi la flacără;
  • Ropanyl TPU; folosit de asemenea în domeniul alimentar. Este rezistent la uleiuri şi grăsimi, este flexibil şi nu produce lipirea obiectelor de bandă;

Se mai pot aminti: Amtel TPE-E, Peflex PE, Elastoflex RP, Pletex TPB, Polyflex VLD etc.

Ca materiale stabile termic, în cazul acoperirii ţesăturii benzilor transportoare se utilizează:

  • Ropan PUR; rezistent la uzură şi abraziune;
  • Ropanex PUR; rezistenţă chimică ridicată, coeficient de frecare redus, rezistent la uzură;
  • Silam Si; rezistenţă mare la agenţi chimici, coeficient de frecare mare chiar în condiţii de umezeală, gamă largă de temperaturi de funcţionare;
  • Cauciuc nitrilic NBR; rezistenţă foarte bună la uleiuri şi grăsimi precum şi la uzură.

Este posibil ca la suprafaţa benzii (atât deasupra cât şi dedesubt) să se imprime diferite profile pentru a se asigura anumite proprietăţi, cum ar fi: posibilitatea transportului pieselor sub anumite unghiuri de înclinare sau în condiţii de umezeală, când este necesară o suprafaţă rugoasă, pentru o bună prindere, pentru zgomot scăzut, pentru imprimarea unui nume (al firmei) etc.

îmbinarea capetelor benzilor transportoare se face fie prin încleiere sau vulcanizare folosind diferite procedee în funcţie de material şi aplicaţie. Unde aplicaţia permite există şi îmbinare mecanică cu diferite tipuri de agrafe.

Pentru transportul materialelor fierbinţi şi lipicioase se pot utiliza benzi din oţel carbon de calitate laminat la rece OLC 45 (AISI 1045) sau OLC 60 (AISI 1060), cu o grosime de 0,6...1,4 mm. Aceste benzi pot transporta sarcini încălzite până la o temperatură de 350°...370°C când banda este încărcată complet pe toată lungimea ei. Dacă încălzirea se produce doar pe anumite porţiuni, temperatura materialelor nu trebuie să depăşească 120°...140°C, pentru a evita încovoierea benzii, sau formarea de fisuri de-a lungul acesteia. Sunt rezistente la coroziune şi au rigiditate transversală mare, nu se curbează în timpul lucrului şi asigură un mers liniştit.

Tot pentru transportul materialelor încălzite sau umede se pot utiliza benzi din plasă de sârmă rotundă sau dreptunghiulară. Acestea pot înlocui cu succes benzile din ţesătură de bumbac cauciucată, sunt ieftine, au o construcţie simplă, se montează şi se repară uşor, au greutate mică şi permit un unghi de înclinare mai mare cu 2°...3° faţă de acestea.

Pentru o mai uşoară alegere a tipului benzii transportoare, pe aceasta se prevăd principalele caracteristici cum ar fi: materialul din care este realizat învelişul, materialul ţesăturii, numărul de straturi, grosimea profilului de la suprafaţa benzii, tensiunea corespunzătoare unei elongaţii de 1%, culoare, precum şi alte elemente adiţionale.

în afară de aceste elemente mai trebuie ţinut cont de regimul de exploatare (lăţime, lungime viteza benzii), de tipul transportorului cu bandă (cu suport de alunecare, cu suport cu role, cu unghi de înclinare, traseu curbat, tip bandă de acumulare etc.), de produsul transportat (masă, temperatură, condiţii de antistaticitate, posibili agenţi chimici etc.) precum şi de cerinţele de ambalare şi transport.


TRANSMISII PRIN CURELE LATE

Transmiterea puterii precum şi a mişcării de rotaţie de la un arbore motor la un arbore condus se poate realiza pe baza frecării dintre un element intermediar flexibil, fără sfârşit, numit curea şi roţile de curea montate pe cei doi arbori. Pentru realizarea forţei de frecare este necesară asigurarea unei tensionări iniţiale a curelei pe roţile de curea.

Avantajele transmisiei prin curele sunt: posibilitatea transmiterii mişcării de rotaţie şi a puterii la distanţă, funcţionare lină fără zgomot, amortizarea şocurilor, protecţia contra suprasarcinilor, posibilitatea funcţionării la turaţii mari etc.

Printre dezavantaje se enumeră: gabaritul mare, raport de transmitere variabil ca urmare a alunecării curelei pe roţi, forţe mari pe arbori, necesitatea utilizării dispozitivelor de întindere a curelei.

După poziţia axelor, transmisiile prin curele pot fi: cu axe paralele (cu ramuri deschise, cu ramuri încrucişate, în trepte) sau cu axe încrucişate (cu axe semi-încrucişate sau în unghi cu role).

Transmisiile prin curele late pot fi utilizate pentru puteri până la 2000 kW, viteze de 40 ... 60 m/s, distanţe între arbori A ≤ 12 m, rapoarte de transmitere i = 1 ... 10, randamentul obţinut fiind η = 0,93 ... 0,94.

Domeniile de aplicare ale transmisiilor prin curele late este vast: industria textilă, industria lemnului, industria marmurei, construcţii mecanice, mori de făină, ambalarea produselor etc.

Curelele obişnuite de transmisie (curele care funcţionează la temperaturi sub 55°C, umiditate relativă a aerului de 60-75% şi viteze sub 30 m/s) se confecţionează din materiale sintetice compound, bumbac, mătase sau textile cauciucate, şi diferite tipuri de acoperiri de suprafaţă (de ex. piele). In acest caz straturile de materiale sintetice reprezintă elementul de rezistenţă iar stratul de piele asigură un coeficient mare de frecare şi o mare rezistenţă la uzură.

Curelele din ţesături impregnate cu cauciuc se compun din mai multe straturi textile (inserţii) din bumbac legate între ele prin cauciuc vulcanizat. Inserţia poate fi sub formă de ţesătură sau şnur şi are rolul de a prelua încărcarea, iar cauciucul are rolul de a lega straturile între ele şi a le proteja de acţiuni chimice şi metalice.

Pentru o funcţionare corectă este indicat ca roţile de curea să fie bombate, iar suprafaţa să fie rotunjită, fără unghiuri pe lăţimea roţii.

Catalogul privind curelele late poliamidice trebuie să cuprindă grosimea acesteia, greutatea specifică, tensiunea maxim admisibilă de întindere, materialul şi coeficienţii de frecare ai celor două suprafeţe, temperatura de lucru etc.

Dintre elementele necesare stabilirii curelei care trebuie utilizată se amintesc: puterea motorului de antrenare, regimul de exploatare, tipul transmisiei, condiţiile de lucru (temperatură, umiditate, praf, murdărie, ulei) etc.

© Power Belt